Anul trecut am vizitat pentru prima dată Veneția și atunci mi-am promis că în acest an voi reveni neapărat. Atunci fusesem cu prietena mea dar cine nu își dorește o călătorie în Veneția, cu omul iubit?! Toata lumea! Dar mai ales eu! Așa că m-am gândit că luna martie este cea mai potrivită pentru o escapadă romantică. Unica problemă în toată povestea asta frumoasă a fost ZBORUL CU AVIONUL! Prima reacție a fost ceva de genul, „Numai nu avion”!!!! Nu mă așteptasem la un asemenea răspuns dar în același timp eram conștientă ca nu prea o are cu avioanele. Asta e….fiecare cu fricile lui! Acestea însă trebuie depășite, așa că ne-am făcut frumos bagajele și duși am fost pentru trei zile, în orașul dragostei.

De această dată șederea în Veneția a fost diferita, în sensul că ne-am dorit să simțim atmosfera venețiană, în adevăratul sens al cuvântului. Am renunțat la ideea de lua o cameră în hotel și am optat pentru un apartament cochet,  în Via Garibaldi, cea mai liniștită și verde zonă a Veneției, la 10 minute de San Marco și la o aruncătură de băț de Bienală. Apartamentul era  situat pe una din străduțele înguste ale cartierului iar atmosfera a fost fantastică. Am simțit din plin orașul în care oamenii nu se grăbesc nicăieri, mănâncă sănătos, fac sport dimineața, savurează mirosul și zgomotul mării, merg la concerte cu muzică clasică…vis!

Dar totuși, Veneția este un oraș extrem de comercial și dacă nu vrei să pleci lefter de acolo, ar fi bine să cercetezi un pic zonele în care ai avea parte de prețuri acceptabile. De exemplu: o cafea în piața San Marco costă aproximativ 6 euro, un prânz la un restaurant din centrul Veneției te costă cel puțin 20 de euro, o coca cola 2.50 etc. Localnicii în schimb au locurile și prețurile lor! Marea mea descoperire au fost câteva dintre magazinele pitite la colțuri de stradă și piața cu fructe de mare și legume în care am găsit kilograme de creveți, parmegiano, proscciuto, iaurturi, pește proaspăt, rucola, spanac și o grămadă de alte gustoșenii din care am gătit niște bucate formidabile. Soțul meu a fost cel mai fericit bărbat din lume! Mai mult decât atât, el a gătit! Iar asta este chiar un fenomen rar în familia noastra. „Cu așa ingrediente e o placere să gătești”, mi-a zis el cu ochii arzători. Acum înțeleg de ce bărbații italieni se simt și mai bărbați…în bucătărie!

Așadar, Veneția este orașul care îți va trezi toate simțurile…dacă știi cum să îl descoperi!