Ea doarme. În sfârșit am decis să scriu despre minunea care ni s-a întâmplat, în acest sfârșit de august.  Nu nu…nu pentru că nu am avut timp, ci pentru că nu găseam cuvintele potrivite pentru a reda ceea ce simt, la această etapă a vieții mele. Iată că a trecut o lună de când am ținut-o pentru prima dată în brațe, i-am simțit mirosul dulce și am realizat că tot ce am făcut până acum a devenit atît de „mic”, în comparație cu Ea.  E atât de dulce, firavă, frumoasa…probabil toate mamele spun așa despre copiii lor dar cât de banal ar suna, ele, mamele, chiar cred și simt asta! Confirm! Mama, iartă-mă te rog! Iarta-mă pentru toate greșelile inconștiente! Abia acum am înțeles cum ai stat și tu noaptea ca să vezi dacă respir, cum ai găsit putere să imi zâmbești chiar și atunci când abia te țineai pe picioare din cauza oboselii, cum mă iubești necondiționat pentru simplul fapt că exist în viața ta…E greu să fii mamă dar e și magic, frumos, sublim, în același timp.

Prima lună a trecut foaaarte repede! Zilele au fost scurte, nopțile în schimb au fost lungi. Dar ar fi păcat să mă plîng, cu un copil care doarme 3,4 ore la rând! Așa am înțeles de la alte mame. Ei bine, nici nu mă plâng și știți de ce?  Mamele au un fel de super-putere, care le menține active chiar dacă rezerva lor de energie e la nivelul low. E minunat să dăruiești viață, iar copiii sunt cea mai mare realizare a unui cuplu! La multi ani, iubirea noastra!