Voi începe acest text prin a spune cât de mult îmi iubesc copilul! De aici vin toate grijile și fricile mele. Până nu demult eram sigură că nu voi fi o mamă paranoică dar de la o vreme încoace, lucrurile au luat o altă întorsătură. Nu sunt nebună și nici nu trăiesc într-o lume inventată de mine.  În schimb, trăiesc într-o lume condusă de nebuni! Nebuni, care nu au scrupule, valori morale, responasibilități sociale și mai ales …frici!

După tragedia de la  Kemerovo, mi-am pus multe întrebări. Pentru puține dintre ele am găsit răspunsuri decente. În schimb am reușit să trag niște concluzii, deloc optimiste. Una dintre ele este faptul că puiul meu este în siguranță, doar în brațele mele! Una din întrebări este: ce fac atunci când va crește și va dori să meargă la mall, teatru sau club? Cine răspunde atunci, pentru siguranța copilului meu?

Eu lupt cu fricile mele și vreau din tot sufletul să fiu o mamă echilibrată, obiectivă și relaxată. Știu ! Viața e plină de primejdii iar noi nu putem să-i ținem mereu în brațe! Dar ce facem cu nebunii!? Ăia, care distrug vise și vieți! Se pare că suntem neputincioși în fața sorții, dar oare suntem la fel ne neputincioși și în fața lor? Deocamdata, nu pot răspunde cu certitudine la această întrebare și nici nu îmi iese prea bine lupta cu fricile. Sper că voi ajunge la acel echilibru interior care mă va ajuta să iau decizii corecte, atunci când va fi nevoie.

Până atunci, îmi strâng copilul la piept și vreau ca timpul să nu mai fie atât de grăbit. O vreau aproape, așa mică. Cu mirosul ei de lapte și săpun, în siguranță, acasă, la mine în brațe.

Iubiți-vă copiii! Sărutați-i și spuneți-le cuvinte dulci! Protejați-i și bucurați-vă de fiecare clipă, lângă ei!