Am intrat în vară și…în ultimul trimestru de sarcină! Vara este minunată! Avem soare, fructe, rochii vaporoase și alte plăceri. Unii ar spune că e greu de suportat o sarcină, vara. Pentru mine a fost destul de complicat în anotimpul rece! Acum ma simt mai bine ca oricând, chiar dacă obosesc destul de repede și a trebuit să renunț la câteva activități mai solicitante pe care obișnuiam să le fac și la…tocuri! În primele doua trimestre am avut diverse simptome care nu prea mi-au permis să fac sport! Acum am decis să recuperez! Au mai rămas cam două luni de sarcină și mi-am propus să le transform în cele mai frumoase luni din cele 9:).

M-am apucat de înot și mi se pare genul de sport perfect, în această perioadă! După fiecare vizită la bazin simt că zbor, cu burtică cu tot! E o senzație minunată de relaxare, plăcere și tonifiere! Mi-am propus să ajung la bazin cam peste o zi și sper să mă țin de plan până la sfârșitul sarcinii.

Fiecare mișcare în apă ajută corpul la transportul și utilizarea oxigenului, vitale pentru mamă și bebeluș. De asemenea, înotul ajută circulatia, crește tonusul muscular și ajuta la rezistență. Important e să nu ne forțăm prea tare. Cam 30 de minute în apă și vreo 15 la soare (nu uităm de SPF bineînțeles) e începutul de zi, perfect, în această perioadă, cel puțin pentru mine:).